A fost sindromul războiului din Golf provocat de o otrăvire chimică?

Una dintre cele mai persistente incertitudini legate de primul război din Golf este dacă, şi mai ales în ce măsură, a cauzat el probleme cronice de sănătate celor care au participat la lupte. Simptomele raportate de veterani includ oboseală, dureri musculare sau de încheieturi, stare psihică proastă şi tulburări ale somnului , probleme dermatologice şi de memorie, notează revista britanică The Economist.
Studiile epidemiologice indică faptul că 26-32 la sută din personalul care a fost trimis în Golful Persic este bolnav. Acest număr a fost calculat prin scăderea fracţiunii de personal ce nu a fost trimis în regiune însă a manifestat simptome similare. Astfel, între 175.000–210.000 de veterani au o stare proastă cronică a sănătăţii.
Speculaţiile privitoare la posibila cauză a acestor afecţiuni au inclus presupuneri legate de particule fine din arme ce ar fi conţinut uraniu, efectele secundare ale unui vaccin pentru antrax, poluarea în urma puţurilor petroliere incendiate, boli
infecţioase şi arme chimice. Stresul psihologic a fost şi el adăugat listei, chiar dacă a fost vorba despre un conflict de scurtă durată.
În ultimii ani, dovezile au început să implice expunerea la un gen de substanţe chimice cunoscute ca inhibatoare ale acetilcolinesterazei /AChE/. Beatrice Alexandra Golomb, cercetătoare în cadrul Universităţii California din San Diego, susţine această teorie, după ce a luat în considerare peste 100 de studii privitoare la bolile post-Războiul din Golf.
Inhibitorii AChE ajută la reglarea acetilcolinei neurotransmiţătoare – una dintre substanţele care ajută neuronii să creeze conexiuni. Prezenţa acestor chimicale determină neutrotransmiţătorii să acţioneze excesiv, de aici decurgâng o funcţionare anormală a creierului şi acţiuni necontrolate ale muşchilor. AChE pot fi găsiţi în pesticidele care au fost folosite pentru protejarea soldaţilor împotriva ţânţarilor şi a altor insecte, precum şi în pastilele cu bromură de piridostigmină – administrate soldaţilor ca parte din pre-tratamentul împotriva agenţilor ce atacau nervii. În plus
, substanţele AChE se regăsesc şi în sarin, un gaz ce atacă nervii şi care a fost eliberat în atmosferă atunci când forţele americane au atacat cu rachete depozitul de muniţii din oraşul irakian Khamisiyah.
Golomb afirmă că numeroase studii au descoperit că expunerea la AChE este legată de unele dintre simptomele cronice pe care le manifestă veteranii. Mai mult, ea subliniază importanţa faptului că odată cu creşterea perioadei de timp în care o persoană este expusă acestor substanţe, creşte şi gravitatea bolii ce va urma. Acest fapt, explică ea, constituie o dovadă importantă a legăturii dintre cauză şi efect.
Un studiu a apreciat măsura în care au fost expuşi veterani la organofosfaţi (un alt gen de AChE) şi s-a descoperit că un nivel ridicat de expunere este asociat cu o pierdere mai mare a materiei cenuşii din creier. Un alt studiu a indicat faptul că în rândul veteranilor este posibil ca cei care s-au îmbolnăvit să aibă o variaţie genetică, organismul
lor fiind mai puţin capabil să detoxifice AChE. Există şi un studiu realizat pe veteranii cărora li s-au administrat pastile cu bromură de piridostigmină. Potrivit rezultatelor, cu cât au primit mai mult pastile, cu atât mai proastă este starea sănătăţii lor astăzi. Golomb adaugă că pacienţii cu un nivel scăzut al expunerii la inhibatorii AChE folosiţi în agricultură acuză simptome asemănătoare cu cele ale veteranilor bolnavi. Puse cap la cap, explică Golomb, dovezile indică faptul că AChE au un rol în bolile cronice de care suferă mulţi veterani.
Aceste cercetări le dau veteranilor speranţa că, în sfârşit, ar putea fi stabilită o cauză a suferinţelor lor, însă Simon Wessely, profesor în cadrul Centrului de cercetări în domeniul sănătăţii în mediul militar din cadrul Institutului de Psihiatrie, este sceptic. El afirmă că cercetarea lui Golomb nu prezintă studii noi, fiind doar o întărire a opiniei pe care ea a exprimat-o şi anterior. El subliniază că organisme independente şi cu autoritate au trecut în revistă exact aceleaşi cercetări şi au ajuns la concluzii diferite. „Adevărul este, după 16 ani, şi după amânările iniţiale în realizarea cercetărilor necesare, că este puţin probabil ca elementele lipsă ale acestui puzzle să fie găsite vreodată”.