sâmbătă, 29 august 2009

SUA suspenda transferul de prizonieri din Afganistan la GuantanamoSUA suspenda transferul de prizonieri din Afganistan la Guantanamo

Ministrul american al Apararii, Donald Rumsfeld, a suspendat transferul de prizonieri din Afganistan la Guantanamo motivand ca centrul de detentie de la baza navala americana din sudul Cubei este aproape plin, potrivit unei relatari difuzate miercuri din Washington de NBC News. Aflat sub tirul criticilor din partea unor organizatii pentru drepturile omului si a unor oficialitati europene, Donald Rumsfeld a sustinut in continuare, marti, ca prizonierii de la Guantanamo beneficiaza de un tratament "uman". NBC News afirma ca nu se stie deocamdata cat timp va fi suspendat transferul de prizonieri din Afganistan la Guantanamo, unde se afla deja 158 de detinuti talibani si membri ai Al Qaida, in lanturi, in spatele unor garduri de sarma ghimpata. Dupa extinderea capacitatii de detentie, Pentagonul intentioneaza sa aduca la Guantanamo aproximativ 2.000 de prizonieri. Uniunea Europeana s-a alaturat, marti, guvernelor olandez si german, unor parlamentari britanici, organizatiei Amnesty International si Comitetului International al Crucii Rosii (CICR) care au cerut ca persoanelor detinute la Guantanamo sa li se acorde statutul de "prizonier de razboi", subiect al conventiilor de la Geneva. Comisarul european pentru relatii internationale, Chris Patten, a estimat ca Occidentul risca sa piarda sprijinul in lupta impotriva terorismului daca prizonierilor nu li se aplica un tratament corespunzator.

Extrema dreapta austriaca ameninta ca va parasi coalitia de guvernare

Controversele legate de centrala nucleara ceha de la Temelin ameninta serios stabilitatea coalitiei de guvernamant din Austria. Faptul ca Partidul Popular (OVP) al cancelarului Schussel si acesta personal se opun intentiei partenerilor de extrema dreapta din Partidul Libertatii (FPO) de a conditiona admiterea Cehiei in Uniunea Europeana de inchiderea centralei de la Temelin poate duce chiar la destramarea coalitiei si la convocarea de alegeri anticipate, apreciaza analistii de la Viena. Fostul lider al FPO, Jorg Haider (ramas, in continuare, eminenta cenusie a acestui partid), a declarat, ieri, de altfel, ca se asteapta la alegeri anticipate in aceasta primavara. Actualmente guvernator al Carinthiei, Haider este initiatorul petitiei populare in favoarea inchiderii centralei de la Temelin, petitie semnata de 915 220 de austrieci, reprezentand 15,5 la suta din totalul electoratului. Cifra este semnificativa, insa nu suficient de ridicata pentru a putea influenta o decizie a guvernului de la Viena in sensul dorit de extrema dreapta. Cancelarul Wolfgang Schussel a declarat, deja, ca tara sa nu va face uz de dreptul sau de veto in decizia asupra extinderii UE, blocand admiterea Cehiei in Uniune. Intre Austria si Cehia exista un acord asupra sporirii masurilor de securitate la centrala nucleara de la Temelin, acord incheiat in luna noiembrie a anului trecut la Bruxelles. Schussel a lasat sa se inteleaga ca, in cel mai rau caz, termenii acordului pot fi renegociati, insa a exclus "recurgerea la o solutie atat de radicala". Decizia cancelarului a starnit revolta extremei-drepte, pentru care inchiderea centralei nucleare de la Temelin a devenit o prioritate. Formatiunea condusa de Susanne Riess-Passer a amenintat, ieri, ca va parasi coalitia de guvernamant, decizie care ar putea conduce la convocarea de alegeri anticipate.

Soricel antiglobalizare

O conferinta a Bancii Mondiale pe tema tranzitiei economice, ce se desfasoara marti la Centrul de congrese Sava din Belgrad, a fost intrerupta de aparitia unui soricel, spre surpriza ministrilor si expertilor prezenti in sala. Soricelul a aparut brusc de dupa masa la care era asezat seful biroului Bancii Mondiale la Belgrad, Rory O'Sullivan, si a inceput sa se invarte in jurul acestuia, provocand rasetele celor prezenti. Ministrul sarb de Finante, Bozidar Djelici, i-a criticat sever pe responsabilii administrativi de la Centrul de congrese din capitala iugoslava, iar soricelul a reusit sa scape nevatamat

Soacra lui Bush avea actiuni Enron

Presedintele George W. Bush a dezvaluit marti ca soacra sa figureaza printre investitorii inselati care aveau actiuni la compania energetica "Enron". Mama sotiei presedintelui american, Jenna Welch, a cumparat, pe 21 septembrie 1999, 200 de actiuni Enron la pretul de 40,90 de dolari titlul, si a reusit sa le vanda cu 42 de centi bucata, pe 4 decembrie, acuzand o pierdere de 8.100 de dolari, a declarat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Claire Buchan. Falimentul companiei Enron, societate cu sediul la Houston, Texas, a carei cifra de afaceri a depasit 100 miliarde de dolari, a ruinat un numar mare de investitori si angajati ai companiei. Falimentul a pus in incurcatura autoritatile americane, chiar si pe presedintele George W. Bush, din cauza legaturilor de prietenie cu patronul Enron, Kenneth Lay, care a fost unul din principalii sponsori ai campaniei prezidentiale din anul 2000.

Alerta maxima in laboratoarele americane de cercetare a armelor biologice

O ancheta asupra masurilor superficiale de securitate din principalul centru american de cercetare a armelor biologice a dezvaluit ca 27 de mostre continand microbii care provoaca antraxul si virusul ebola au disparut, in mod misterios. Aceasta descoperire readuce in atentie teoria potrivit careia atacurile cu antrax, soldate anul trecut cu cinci morti, au fost declansate de un actual sau fost cercetator de la institutul armatei americane din Maryland. Anchetatori din cadrul armatei au mai descoperit ca o serie de cercetari in domeniul antraxului, care nu fusesera autorizate, avusesera loc in mai multe seri, precum si in weekend-urile din februarie 1992.

Capitala are doi noi subprefecti si un secretar general de Prefectura

Proaspatul prefect al Capitalei, Gabriel Oprea, care l-a inlocuit pe Mihai Luican, i-a primit ieri pe cei doi noi subprefecti si pe secretarul general al Prefecturii, in prezenta reprezentantilor Ministerului Administratiei Publice. La prima intalnire a conducerii Prefecturii a tinut sa participe si primarul general Traian Basescu. Cei doi subprefecti sunt economistii Dan Baranga si Ioan Cuhutencu, iar noul secretar al Prefecturii este juristul Gheorghe Emacu. "La investire a venit si primarul Traian Basescu, ne-am intins mana si i-am spus domnului primar ca suntem doua institutii intr-un stat de drept si trebuie sa colaboram, in interesul cetatenilor Capitalei", ne-a declarat dupa intalnire prefectul Oprea. "Domnul primar a apreciat acest lucru si a spus ca este convins ca vom avea o buna colaborare, mai ales ca si dansul are o instructie militara", a mai spus prefectul Gabriel Oprea.

PSD si UDMR pregatesc Protocolul de la Slanic Moldova

SD se va retrage din nou in munti, la sfarsitul acestei saptamani, de data asta impreuna cu UDMR. Cele doua formatiuni vor discuta, la Slanic Moldova, forma finala a protocolului de colaborare pe anul 2002. Spre deosebire de intalnirile precedente, la care au participat doar echipele de negociatori, la Slanic vor fi invitati si presedintii de organizatii din judetele in care PSD si UDMR vor incheia protocoale teritoriale (Bihor, Maramures, Satu-Mare, Mures, Salaj, Cluj, Harghita, Covasna). Cozmin Gusa, secretarul general al PSD, spune ca "totul se va face la lumina", protocolul urmand sa fie adus integral la cunostinta opiniei publice, neavand parti secrete. Semnarea acordului va avea loc saptamana viitoare, dupa ce se va fi convenit asupra unei forme finale comune. La aceasta ora, mai sunt cateva divergente. UDMR, de exemplu, a declarat ca doreste o reprezentare proportionala si in institutiile publice din zonele unde sunt comunitati maghiare, in timp ce PSD nu este de acord decat cu accesul in unele dintre acestea. De asemenea, problema redeschiderii studioului teritorial al televiziunii publice in Targu Mures este si ea, inca, un subiect de negociere. Acestora li se adauga cele deja cu "vechime", cum ar fi problema restituirii imobilelor bisericesti. PSD, care obtine pe aceasta cale sprijinul parlamentar al UDMR si sustinerea acordului cu FMI, este gata sa ofere UDMR aproape tot ceea ce solicita. Formatiunea maghiarilor este insa decisa ca, in acest an, sa nu se mai lase folosita de PSD, drept pentru care a cerut si a obtinut formarea unei comisii de monitorizare a protocolului. In 2001, UDMR a fost deranjata de faptul ca PSD nu a fost mai transparent in adoptarea unor masuri, punand Uniunea in fata faptului implinit, cum a fost cu ocazia adoptarii normelor de aplicare a Legii privind drapelul de stat si intonarea imnului national.

Funar propune inlocuirea a sapte consilieri locali "incompatibili"

Consilierii locali din cadrul primariei Cluj-Napoca, care detin functii in consiliile de administratie ale unor regii subordonate administratiei locale, au fost nominalizati, pentru prima data, de primarul Gheorghe Funar. Decis sa aplice pana la capat Legea administratiei publice locale, Funar a initiat proiecte de hotarare pentru sedinta extraordinara a Consiliului local din 31 ianuarie, care vizeaza inlocuirea consilierilor incompatibili cu aceasta functie cu supleanti. Consilierii care vor fi propusi a fi inlocuiti sunt Nicolae Ruja (PUNR) - membru in CA al RAT Cluj, Mircea Cretu (PUNR) - membru in CA al RATUC, Molnos Lajos (UDMR) - membru in CA al RATUC, Teodor Groza (PSD) - director APAPS, Marian Todoran (PSD) - director la Spitalul clinic judetean, Remus Lapusan (PSD) - director AJOFM, si Constantin Corega (PSD) - inspector general ISJ. Precizam ca primarul Funar refuza, in continuare, sa puna la dispozitia presei lista completa a consilierilor locali care fac afaceri cu Primaria utilizand banii publici.

Episcopii maghiari se plang ca nu au intrare la premierul Nastase

Episcopii bisericilor traditionale istorice maghiare s-au plans in termeni vehementi, miercuri, presedintelui UDMR Mark

CPUN era cel mai gustat spectacol pana noaptea tarziu"

Presedintele Ion Iliescu si-a adus aminte de primii ani post-revolutionari, ieri, cu ocazia lansarii la Iasi a cartii sale "Revolutie si reforma". El a spus ca la 9 februarie se implinesc 12 ani de la crearea CPUN, un organism pe care el il considera "o creatie proprie, un parlament improvizat, completat cu toti reprezentantii partidelor create in ianuarie 1990". El a adaugat ca perioada in care a fost gandita si alcatuita Constitutia "a fost o lectie chiar si pentru specialistii nostri, o scoala", pentru ca, in Romania, existau foarte putini specialisti in drept constitutional. El a dezvaluit ca un expert francez a sugerat liderilor politici ai Revolutiei sa foloseasca experienta Revolutiei franceze si sa creeze intai o adunare constituanta care sa alcatuiasca Constitutia. Dupa parerea lui Ion Iliescu, spectacolele date de CPUN raman inegalabile: "Cel mai gustat spectacol pana noaptea tarziu era dezbaterea din CPUN". Presedintele Ion Iliescu a spus, la Iasi, ca trebuie sa corecteze o mica inadvertenta istorica. El a afirmat ca, pe 14 decembrie 1989, si la Iasi se pregatea o actiune impotriva lui Nicolae Ceausescu, dar aceasta actiune a fost depistata de Securitate si repede inabusita.

Unitatea romanilor - amenintata inca de ambitii imperialiste

Destui istorici si-au pus, de-a lungul vremii, intrebarea: cum au reusit doua tarisoare (Moldova avea in jur de 2 milioane de locuitori, Muntenia, cu 1 milion mai mult), impotriva vointei marilor imperii, care le incorsetau si le priveau pofticios de secole intregi, sa realizeze Unirea celor doua Principate. Destui cercetatori au pus pe primul plan sprijinul generos al Frantei si al imparatului Napoleon al III-lea, care a reusit sa convinga Anglia - si, prin aceasta, si Impreiul Otoman - sa accepte unirea moldo-munteana. Si au, desigur, multa dreptate cei ce vad lucrurile astfel. Altii spun, cu aceeasi indreptatire, ca, daca romanii nu si-ar fi dovedit atasamentul fata de idealul Unirii, intelegand ca aceasta este temelia viitorului lor, Unirea nu s-ar fi infaptuit. Romanii au stat insa alaturati de flamura pe care sta scris Unire si iarasi Unire, organizand impunatoare manifestatii, purtand o lupta diplomatica neobosita, opunand o rezistenta darza incercarilor fortelor antiunioniste dinlauntrul tarii de a pune piedici si izbanzii Unirii. Aceste forte beneficiau de sprijinul masiv al marilor puteri ostile contopirii celor doua Principate. Mai ales agentii diplomatici habsburgici si otomani s-au dovedit incurajatori si sfetnici credinciosi pentru cei care vedeau Moldova si Muntenia traind, in continuare, separat. Asa, de pilda, la Bucuresti, la 22-24 ianuarie 1859, asemenea diplomati indemnau partida antiunionista, majoritara in Adunarea Electiva, sa nu ezite sa apeleze la masuri represive, sa se stramute Adunarea intr-un oras mai mic. Acolo, liberi de presiunea miilor de bucuresteni, antiunionistii puteau alege domn dupa pofta lor, eventual chiar pe fostii principi Bibescu sau Stirbei. Datorita multimii de oameni care s-au aflat atunci pe Dealurile Mitropoliei, planurile nu au putut fi puse in aplicare si Cuza a urcat si in scaunul Basarabilor, dupa ce primise, la Iasi, sceptrul Musatinilor. Greutatile care au trebuit surmontate de unionisti acum 143 de ani pot fi mai bine intelese daca privim la ceea ce se intampla astazi peste Prut, din aceeasi cauza a amestecului strain. 3 milioane de romani, in ale caror randuri se gasesc - asa cum s-a intamplat si la 1859 - destui rataciti si renegati, sunt loviti in dreptul lor de a fi si a se simti romani. Puterea comunista de la Chisinau a lansat, cu blagoslovenie de la Kremlin, o campanie in forta impotriva limbii romane, decretand ca peste Prut se vorbeste aberatia lingvistica numita limba moldoveneasca; se incearca oficializarea limbii ruse si copiii sunt obligati sa o invete inca din clasele mici, incalcandu-se astfel dreptul parintilor de a opta asupra limbii pe care copiii lor ar urma sa si-o insuseasca. Ultima masura a liderilor de la Chisinau - suspendarea unui partid parlamentar investit cu 8 la suta din optiunile electoratului - arata ca, peste Prut, democratia - de va fi existat vreodata - a fost, de curand, ingropata. La 1859, Mihail Kogalniceanu afirma: "Precum veneram pe stramosii nostri, sa facem ca si stranepotii sa ne venereze pe noi. In mainile noastre sta ca sa ni se inscrie numele in tablele de bronz ale istoriei, in mainile noastre sta ca sa facem sa zica posteritatea ca subt pietrele subt care avem sa fim culcati zac inimi mari si nobile". Cu certitudine, generatia unionista si-a castigat cu prisosinta dreptul la veneratia urmasilor. E la fel de sigur ca putine dintre numele politicienilor de astazi vor ajunge pe tablele de bronz ale istoriei.

Comisia SRI, pe urmele implicarii serviciilor secrete in afacerile lui Vantu si Iacob

Doi fosti directori adjuncti ai Serviciului Roman de Informatii, Mircea Ghiordunescu si Vasile Lupu, au fost chemati, miercuri, in fata Comisiei parlamentare pentru controlul SRI pentru a lamuri posibila implicare a acestui serviciu secret in conflictul dintre oamenii de afaceri Sorin Ovidiu Vantu si Mihai Iacob. Comisia SRI a mai ascultat, in aceeasi zi, si marturii ale lui Mihai Iacob, precum si ale fostului si actualului sef al diviziei de protectie informativa, Bujorel Iamandi si, respectiv, Ionel Bidireci. "N-au rezultat elemente deosebite care sa sustina declaratiile lui Mihai Iacob", a spus presedintele Comisiei SRI, deputatul PSD Ioan Stan, fara a oferi alte precizari. Cu toate acestea, dupa primele audieri, membrii comisiei au ajuns la concluzia ca cercetarile vor trebui extinse. Stan si toti ceilalti membri ai Comisiei SRI au refuzat sa ofere orice informatii in legatura cu posibila implicare a SRI in scandalul Vantu-Iacob. Parlamentarii din comisie nu au dorit sa precizeze nici macar motivul pentru care audierile in acest scandal au inceput cu Ghiordunescu, Lupu si Iamandi, toti trei fiind chestionati acum cateva luni in afacerea Timofte-KGB. Ulterior, cei trei au parasit, din diverse motive, Serviciul Roman de Informatii. Comisia SRI il asteapta astazi si pe Sorin Ovidiu Vantu, insa pana ieri dupa-amiaza acesta nu se deranjase sa confirme sau sa infirme prezenta sa in fata acestei comisii. Vineri urmeaza sa fie chemat si directorul SRI, Radu Timofte. Deputata PRM Daniela Buruiana, vicepresedinte al Comisiei SRI, a apreciat ca avand in vedere mentionarea de catre presa, in scandalurile legate de Vantu si a numelui directorului SIE, Gheorghe Fulga, si Comisia parlamentara pentru controlul SIE ar putea sa-si intre in atributii.

2.000 de miliarde pentru familiile sarace

Presedintele Ion Iliescu a declarat, ieri, la Iasi, ca premierul Adrian Nastase l-a informat, in intalnirea de marti seara, in privinta negocierilor cu FMI si a masurilor sociale ale Guvernului, din 2002: "Se gandesc la un program, inclusiv in negocierile cu FMI, la o anumita relaxare fiscala, pe de o parte, pentru agentii economici, masuri sociale, pe de alta parte, pentru populatie". Ion Iliescu a spus ca Guvernul va aloca, din rezervele bugetare, pe perioada iernii, 2.000 de miliarde de lei, pentru acoperirea costurilor serviciilor pentru familiile nevoiase. Presedintele a spus ca in 2002 vor fi alocate sume pentru indexarea pensiilor si ca acest an va marca inceputul procesului de inlaturare a discrepantelor dintre pensiile celor de aceeasi categorie, dar pensionati in perioade diferite. "Sper ca 2002 sa marcheze cativa pasi importanti care sa dea oamenilor o noua speranta".

In Spitalul de Neurochirurgie din Iasi se taie bilete pentru vizitatori

Bugetul de austeritate pe care il are de dramuit de-a lungul unui an conducerea Spitalului de Neurochirurgie "Sfanta Treime" din Iasi (unicul spital de profil din regiunea Moldovei) a determinat punerea in practica a unei metode originale de a colecta bani pentru vistieria spitalului. Astfel, la intrarea in sectii, angajati ai unitatii spitalicesti pretind vizitatorilor si, in unele cazuri, chiar bolnavilor taxa de 10.000 lei. Asta numai in conditiile in care vizita a depasit orele de program admise de cadrele medicale. Ca si cum ar vizita un muzeu din sistemul sanitar romanesc, oamenii sunt nevoiti sa scoata banii din buzunar in schimbul unui bilet. Aceasta nu este unica colecta spitaliceasca. La internare, pacientii sau rudele bolnavilor adusi in coma sau cu traumatisme grave sunt nevoiti sa achite 35.000 lei pentru foaia de observatie medicala.

Acord romano-spaniol pentru muncitorii emigranti

Spania si Romania au incheiat, miercuri, un acord in legatura cu fluxul de imigrani, in scopul combaterii imigratiei clandestine si impotriva exploatarii persoanelor - a anuntat, intr-un comunicat aparut in aceeasi zi la Madrid, Ministerul spaniol de Interne, transmite AFP. Acordul a fost semnat de ministrul spaniol de Interne, Mariano Rajoy, si de ministrul roman al Muncii si Solidaritatii Sociale, Marian Sarbu. Documentul defineste calitatea de muncitor emigrant

Presedintele Iliescu i-a pus la punct pe partizanii regionalizarii Romaniei

Presedintele Ion Iliescu se afla, incepand de ieri, intr-o vizita de doua zile la Iasi. In preziua manifestarilor de astazi, dedicate aniversarii Unirii de la 1859 si formarii statului national unitar roman, dl. Iliescu a prezidat ieri, in Aula Magna a Universitatii "Al.I. Cuza", lucrarile Forumului Cultural regional Moldova. Seful statului a rostit, la inceput, un discurs eminamente politic. Contrar asteptarilor, el nu s-a referit la scandalurile din ultimele zile, ci a abordat o tema mai veche, pe care o considera cu adevarat majora, si anume atacurile la adresa unitatii statale a Romaniei. Seful statului a spus: "In ultima vreme, unitatea a devenit obiectul unor atacuri sistematice si concentrice, urmarindu-se destramarea sufleteasca mai inainte de a se trece la destramarea politica a statului roman. De fapt, ceea ce se urmareste este surparea acestui edificiu la care au trudit atatea generatii si tocmai de aceea am tinut sa afirm si sa reafirm aici, la Iasi, ca noi nu am incheiat inca procesul de consolidare a statului national, ca sa admitem sfaramarea lui cu sistemele unui asa-zis stat regional, al carui singur scop - prea straveziu pentru a insela - este revenirea la situatia de dinaintea Unirii." "Daca pe Mihai Viteazul l-au lichidat atunci, la Turda, dar acest lucru era in spiritul acelor vremuri violente, acum, impotriva noastra sunt folosite armele sofisticate ale unei epoci specializate, din nefericire, mai degraba in destramari de state decat in mari constructii, menite sa asigure bunastarea si convietuirea pasnica. Singura noastra liniste, care nu trebuie sa devina insa nepasare sau neputinta, ne-o da faptul ca, in timp ce dinamica unitatii romanesti vine din adancul veacurilor, dinamica destramarii ne este indusa artificial si servita de instrumente cu putine sanse de a coplesi temeiurile unitatii noastre (...). As vrea sa inchei semnaland o problema si trimitand la un text mult mai interesant decat asa-zisul Memorandum de la Cluj, care a starnit recent atata valva nu atat prin ceea ce spune, cat prin modul in care acesta este folosit impotriva unitatii poporului roman. Se incearca, evident, internationalizarea acestei probleme, a asa-zisei regionalizari a Romaniei, folosindu-se drept argument spiritul constructiei Europei. Acesta este un fals argument; nu construiesti ceva incepand prin distrugerea temeliilor acestei constructii. Europa unita - federala sau nu - va fi o constructie a statelor nationale, stadiu firesc de manifestare a democratiei, a drepturilor si libertatilor cetatenesti. Statele nationale - si nu inventate sau reinventate regiuni - sunt purtatoarele suveranitatii si legitimitatii, care vor oferi stabilitate si trainicie proiectului european, adoptand moneda unica euro. Ni se pare nefiresc acum ca oamenii care traiesc si se afirma in Romania sa se ofere, voluntar, pentru a pune in opera un proces opus tendintelor de integrare, prin stimularea egoismelor economice si particularitatilor identitare. Ca sef al statului, nu pot sa nu condamn astfel de atitudini care ignora realitatea si doresc disolutia statului unitar roman".Presedintele Iliescu i-a pus la punct pe partizanii regionalizarii Romaniei

Firma SIVAMO a lui Nafornita a garantat cu banii de la Astra un credit la BRS pentru Roman SA Brasov

n document foarte ciudat a iesit zilele acestea la iveala, din haosul de la Banca Romana de Scont, legat de una din cele mai dubioase firme prin care s-au scurs banii de la Astra catre diverse conturi personale. Conform arhivei electronice de garantii reale mobiliare, firma Sivamo - vestita prin "depozitele colaterale" facute din banii Astra pentru credite care nu au mai fost rambursate niciodata - a garantat, in luna iulie a anului trecut, un credit de 10 miliarde de lei, luat de la BRS sucursala Bucuresti de catre SC Roman SA Brasov. Procesul in sine - constituirea unui depozit colateral pentru garantarea unui credit - nu e un fapt iesit din comun. O serie de elemente atrag insa atentia atat asupra acestei garantii, cat si asupra motivului pentru care o firma precum Sivamo, avand ca obiect principal de activitate frauda, ar fi garantat un credit unei societati de calibrul SC Roman SA, fara sa ia comision pentru acest serviciu. Girantul voluntar Primul lucru misterios este ca directorul general al societatii brasovene, Carol Rugaci, dezminte existenta vreunei asemenea garantii. "Toate creditele pe care le-am luat de-a lungul timpului de la BRS au fost garantate chiar de societatea noastra cu diverse instrumente bancare sau chiar cu ipoteci, si niciodata nu am apelat la garantii din partea vreunei firme. In plus, noi am luat acest credit, de 10 miliarde de lei, de la sucursala din Brasov a BRS, in nici un caz de la sucursala din Bucuresti" - spune directorul de la Roman SA. O ocheada aruncata peste perioada in care a fost luat creditul - conform contractului 1636, din 12 iulie 2001 - arata ca BRS se afla in interdictie de a acorda credite unei societati, fie ea si Roman Brasov, fara ca banca sa se ingrijeasca de constituirea unui depozit colateral de garantare. Asa ca BRS-ul, pe langa garantiile puse de Roman SA, a beneficiat de o garantie suplimentara: depozitul constituit de Sivamo pentru creditul de la Roman SA. Ce a castigat insa Sivamo pentru faptul ca, in mod normal, isi bloca astfel banii pana ce societatea brasoveana isi achita datoria catre BRS? Nicolae Cinteza, seful comisiei de la Banca Nationala, care scotoceste prin smarcurile de la BRS pentru a da de urma banilor Astra pusi drept garantie de Sivamo, spune ca, intr-un asemenea caz, ar trebui sa existe un contract intre firma Roman SA si Sivamo, in urma caruia aceasta firma sa se aleaga cu un comision. Carol Rugaci, directorul general de la Roman SA, sustine insa ca nu exista nici un astfel de contract, ca el n-a fost instiintat de catre BRS ca pentru credit are nevoie de un depozit colateral de garantare pe langa garantiile pe care el le-a depus si ca n-a auzit niciodata de firma Sivamo. Nicolae Cinteza spune ca garantarea de catre Sivamo a creditului pentru Roman este unul din putinele cazuri in care creditul a fost platit si astfel BRS n-a mai fost nevoita sa execute depozitul firmei Sivamo: Constantin Nafornita, directorul general Sivamo, arestat de cateva zile, garantase creditul Roman SA cu banii de la Astra... Ramane deocamdata un mister pentru ce s-a oferit firma Sivamo sa-si blocheze banii (in realitate 11 miliarde, si nu 10, caci un miliard de lei il reprezentau dobanzile pe care Roman le platea catre BRS) pentru o societate cu care nu avea semnat un contract prin care s-ar fi bucurat de comision. Sau, daca nu cumva, vreun om de afaceri dintre cei aflati in relatii apropiate cu banca, nu avea vreun interes ca Roman SA sa primeasca creditul in pofida interdictiei impuse asupra BRS de catre BNR de-a acorda credite cu garantii obisnuite. O sursa din BRS, care a solicitat anonimatul, sustine ca nu exista contract nici intre Sivamo si BRS in privinta constituirii acestui depozit de garantare, desi documentul din arhiva bancii aminteste de existenta unui astfel de contract (cu nr. 1781, din 12.07.2001). "In realitate - spune sursa noastra - si constituirea acestui depozit s-a facut fara documente, era deja timpul in care incepuse sa se lucreze in acest mod". Cel putin oficial, doar doi oameni stiu la aceasta ora ce a castigat (sau ce n-a pierdut) Sivamo in schimbul serviciului facut catre Roman SA sau catre BRS. Este vorba de Teodor Nicolaescu, fostul presedinte al BRS, aflat de trei saptamani in arest, si Constantin Nafornita, directorul de la Sivamo, retinut si el alaltaieri si invinuit de un prejudiciu de peste 180 de miliarde pe care l-a adus societatii Astra, folosind tocmai schema depozitelor colaterale de garantare.

Ieri a rasarit Armagedon lll

Armagedon lll a invadat e-mail-urile. Noul material se refera strict la Sorin Ovidiu Vantu si afacerile acestuia. Ca si celelalte doua, el contine o insiruire de lucruri spuse deja prin presa sau la televiziune, precum si afirmatii care sunt mai degraba niste speculatii, nefiind sustinute de nimic. Din felul in care este redactat acest nou Armagedon, se observa cu usurinta diferenta fata de celelalte, fiind, in privinta stilului de redactare, un document mai putin ingrijit decat anterioarele. O noutate este si faptul ca, in timp ce Armagedon ll a fost semnat "oameni de treaba", Armagedon lll este trimis sub numele "sorin vantu". Psihoza intalnita in cazul falselor alarme cu bomba si alte chestii la moda din ultimii ani pare sa se fi mutat acum pe Internet.

Iliescu ii ia din nou apararea lui Vacaroiu

Nu am retinut ca dl. Vacaroiu sa fi confirmat acest lucru. Ba, din contra", a declarat, ieri, presedintele Ion Iliescu, solicitat sa comenteze faptul ca presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, i s-a propus sa intermedieze vanzarea Bancii de Investitii si Dezvoltare. Chiar si cand Vacaroiu recunoaste ca e bagat pana-n gat in aceasta afacere (declaratia ca a discutat problema BID e inregistrata pe banda) dl. Iliescu se simte obligat sa-l acopere. Asta da anticoruptie!

Presedintele i-o zice fostului presedinte

Presedintele Ion Iliescu a raspuns la scrisoarea prin care fostul sef al statului Emil Constantinescu i-a cerut sa ia atitudine in cazul Ciuvica. Iliescu a precizat, miercuri, ca a dat un raspuns foarte scurt, respectiv ca nu intra in atributiile sale destituirea din functie a ministrilor si ca o audiere la Parchet nu contravine Constitutiei. "Nimeni nu se poate prevala de pozitii care sa ocoleasca legile", a afirmat Iliescu. Presedintele a spus ca, atunci cand se afla in opozitie, a fost si el chemat pentru audieri la Parchet. "Eram fost sef de stat si n-am considerat aceasta o incalcare a drepturilor constitutionale", a adaugat Iliescu. "Nu trebuie sa dramatizam, sa exageram si sa exacerbam niste lucruri, iar isterizarea in jurul acestor probleme nu ne ajuta in nici un fel, ci, dimpotriva, trebuie sa abordam principial aceste probleme", a declarat seful statului.

Agathon da proiectul Dracula pe mana unui SRL de gang din Viena

"Suntem intr-un razboi turistic care a ajuns la granitele Romaniei. Miza o reprezinta un miliard de dolari care ar putea sa vina in tara noastra incepand cu 2005-2006, odata cu finalizarea proiectului Dracula Park", a declarat, ieri, ministrul Turismului, Dan Matei Agathon. Prima batalie din razboiul turistic a fost pierduta insa saptamana trecuta, la Viena, odata cu semnarea contractului prin care proiectarea si constructia celor mai importante obiective au fost incredintate unui SRL de apartament "expert in emotii". SRL-ul Explore Eriebnis Produktionen s-a angajat sa contribuie la realizarea castelului si hotelului din complexul Dracula cu 10 milioane de euro. Dupa cum a declarat consilierul ministrului Agathon, Marius Stoian, "contractul de 10 milioane de euro este raspunsul dat celor care ne denigreaza in mod inutil si iresponsabil". In realitate, asocierea cu SRL-ul expert in emotii tari spulbera mitul investitorilor straini in proiectul Dracula. Dupa cum reiese din prezentarea firmei facuta chiar de directorii ei, Gerhard Frank - dramaturg specialist in trairi emotionale si Andreas Kornprobst - regizor, SRL-ul are 13 angajati din care 8 sunt freelance (liber profesionisti - n.n.), deruleaza proiecte de milioane de euro, iar cifra de afaceri in anul 2001 a fost de 20 milioane de euro. La intrebarile: care a fost profitul SRL-ului, cand isi vor recupera investitia si cand vor da partenerilor romani cele 10 milioane de euro, specialistii in emotii au raspuns: "La prima intrebare va raspundem peste doua luni, la cea de-a doua peste trei luni, iar banii ii vom da cel mai devreme peste sase luni si cel mai tarziu peste un an". Incercand sa risipim perdeaua de fum aruncata de expertii de bloc, am accesat site-ul oficial, dar am constatat ca este mort sau probabil in constructie iar pe pagina de index apar doi ochi care se misca dupa mouse, sigla firmei si adresa de contact. Pe site-ul Camerei Economice din Austria firma nu exista, cum de altfel nu exista nici in Pagini Aurii. In registrul on line al firmelor austriece, numit comnet.at, firma Explore figureaza cu un capital social de 36.336,41 euro, are forma juridica SRL, la corespondenta prefera limba engleza iar anul de infiintare este 1999. O vizita la sediul SRL-ului ne-a edificat pe deplin. In zona comerciala Mariahilferstrsse, intr-o cladire veche, au sediile mai multe firme de apartament. La intrare, langa interfon si sonerie, in dreptul apartamentului 22 figureaza firma Explore. Pentru a ajunge la ea, treci printr-un gang si mergi pana in a doua curte interioara, unde e cladirea cu sedii de firme. In imobilul vechi, fara lift, urci pe o scara cu pereti scorojiti si crapati pana la etajul doi. In spatele unei usi de fier portocalii se afla sediul SRL-ului Explore. Interiorul firmei este format dintr-o camaruta cu doua copiatoare, o bucatarioara cu pereti de sticla, trei mese de birou cu tot atatea calculatoare si o masa de "conferinte" din lemn gen masa de picnic, in mijlocul careia troneaza un bol cu fructe si de jur imprejurul mesei opt scaune. Prin "sediu" nu erau mai mult de trei persoane plictisite. Solicitand informatii, respectiv pliante cu proiectul Dracula Park, doamna care facea oficiile de secretara ne-a raspuns: "Momentan nu am pliante informative, dar se lucreaza. Daca vreti asa ceva reveniti peste patru saptamani". Intrebat pe ce criterii a fost ales SRL-ul Explore, daca stie ca este o firma de apartament cu un capital social considerat modic in Austria si cum incredinteaza lucrarile de proiectare si executie unei singure firme cand legea romana interzice, consilierul ministrului Agathon, omul caruia i s-a incredintat proiectul, Marius Stoian, a raspuns: "Firma a fost aleasa pe criterii de negociere directa. Nu era nevoie sa se organizeze o licitatie ca sa aduca ei bani. Nu sunt investitori de portofoliu, iar societatea este una comerciala iar tot ce inseamna sume bugetare intra sub incidenta Ordonantei nr. 60. Intotdeauna este nevoie de o interfata pentru Vest, de aceea am apelat la aceasta societate care este interfata noastra catre zona vestica. Ei fac un montaj intre societati si astfel proiectarea si constructia nu sunt incredintate aceleiasi firme. Nu este adevarat ca este o firma de apartament. Firma a fost recomandata de Ambasada Austriei la Bucuresti". Din investigatiile ziarului Adevarul, a reiesit ca SRL-ul Explore nu este cunoscut in Austria. Este adevarat ca firma este o societate comerciala, dar prin semnarea contractului Ministerul Turismului pune la bataie fonduri bugetare, banii actionarilor si, nu in ultimul rand, imaginea Romaniei.

50.000 de familii solicita venit minim garantat

La primariile valcene se inregistreaza, in aceste zile, mii de cereri pentru acordarea venitului minim garantat. La Ramnicu Valcea, intr-o singura zi, 22 ianuarie a.c., au fost inregistrate peste 200 de solicitari. Din datele centralizate la Consiliul judetean Valcea rezulta ca numarul familiilor care solicita ajutor social si ajutor pentru incalzirea locuintelor se ridica, pana acum, la 49.230, iar suma totala solicitata ca venit minim garantat pe aceasta luna se ridica la peste 53 miliarde de lei. Aceasta inseamna ca mai mult de 30 la suta din numarul de familii care traiesc si locuiesc in judetul Valcea solicita venit minim garantat. Multi dintre primarii cu care am stat de vorba sunt sceptici in privinta aplicarii acestei legi, avand in vedere sumele mari de bani care ar trebui acordate. Altii spun ca ar fi necesar un control riguros al tuturor celor care solicita acordarea de venit minim garantat, intrucat efortul statului si al fiecarei comunitati este mult prea mare fata de numarul celor care doresc ajutor social.

Statuia de zapada a premierului Nastase

Dupa ce "s-a ambalat" in asa hal cu Armagedon II incat a fost nevoit sa-si ceara scuze, premierul si-a amintit subit ca nu are in grija doar propria familie. De la Snagov, dl. Nastase a compatimit marti cu poporul: "Degeaba vorbim de obiectivele majore ale reformei, daca intretinerea depaseste salariul mediu pe economie". La asa vorba mare, poate ca disperatul care tocmai isi strangea de gat administratorul de bloc s-a oprit nitel din treaba, cat sa zica "Asa e"! In rest, declaratia nu poate decat sa starneasca mirare, tinand cont ca ea vine de la primul administrator al tarii. Adica sa fi aflat premierul Adrian Nastase abia alaltaieri ce inseamna factura de intretinere? Sa nu-l fi avertizat macar cetateanul de la bloc Adrian Nastase, cel care si-a tras in toamna centrala termica proprie pentru ca nu se mai ajungea cu banii de caldura? Si daca nici domnia sa nu mai facea fata... Printre promisiunile care au purtat PSD-ul spre victorie la ultimele alegeri a fost si cea privind stergerea datoriilor la intretinere. In iarna dintre 2000 si 2001, aceasta aberatie ar fi instigat la neplata facturilor si pe cei care aveau posibilitatea sa o faca. Intelept, guvernul Nastase, proaspat instalat, a uitat ce-a promis si a iesit in primavara "tinand in frau" pretul energiei termice si al curentului. Dar, dupa un an, datele problemei s-au schimbat dramatic. In acest rastimp, caldura s-a scumpit cu 60 la suta, electricitatea cu 31 la suta, iar pretul gazelor naturale s-a dublat. Asa se face ca in momentul afisarii intretinerii pe noiembrie, prima luna complet incalzita, guvernul nici nu mai avea pe cine sa tenteze la neplata. Din acel moment, intretinerea nu mai este o problema a oraselelor de disponibilizati, nici a pensionarilor si a celorlalte categorii defavorizate, care, de altfel, au fost taiate demult de la termoficare. Din aceasta iarna, grosul populatiei a devenit insolvabil. Pana la situatia din Republica Moldova, printre cele mai sarace tari din Europa, nu mai trebuie facut nici un pas. Deja suntem acolo: mai intai n-a mai putut plati un apartament de oameni sarmani, apoi o scara cu oameni de toata mana, un bloc si un oras intreg. In final, moldovenii din Republica si-au luat cu totul de grija intretinerii, ca oricum n-ar avea cum s-o plateasca. Urmarind ce masuri ia sau are de gand sa ia guvernul, ti se face parul maciuca. Saptamana trecuta, premierul Nastase a anuntat alocarea a 2.000 de miliarde de lei pentru continuarea cuponiadei caldurii pe stil vechi, adica cea sustinuta masiv de stat. Asta chiar te face sa crezi ca la Palatul Victoria s-au zidit ferestrele si nu se mai vede tara deloc. Pai, ce rezolva subventionarea prin cupoane, care se adreseaza saracilor, daca nu mai poate plati intretinerea nici asa-zisa familie de mijloc? Adica patura care duce in spate toate birurile. Mai rau - acestei categorii, guvernul ii pregateste o crestere a impozitului pe venit, urmarind, probail, sa o aduca in categoria saracilor, ca sa o poata subventiona. Toate aceste masuri mascheaza prost neputinta guvernului. Cabinetul Nastase nu se poate bate nici macar cu Uzina termica din Calafat, care scoate pierderile prin pret (2,3 milioane de lei gigacaloria!) si a bagat orasul in datorii de doua ori mai mari decat bugetul. Nu poate combate nici specula din Valea Jiului, unde apa venita prin cadere libera e cea mai scumpa din tara, incarcand demential facturile. Programele de protectie sociala, atat de dragi guvernului, inghit mii de miliarde pentru a incalzi turloaie de lemn. Cei 500.000 primiti ca ajutor de caldura nu ajung pentru plata intretinerii nici daca pui peste ei tot venitul minim garantat. Nu-i greu de imaginat la ce ne putem astepta in a treia iarna a guvernului Nastase. Cu salariul mediu lepadat la intretinere, CONEL-ul va suna de doua ori la usa, apoi va stinge lumina. Usor-usor, blocurile vor veni peste oameni. Fenomenul a inceput deja la Aninoasa; de unde naiba bani de reparatii? Abia atunci lucrurile se vor agrava pentru guvern: pe ruine nu si-ar putea face soclu la statuie nici macar dl. Nastase.

O firma a inventat programul pentru stergerea urmelor e-mail-urilor

Compania EAST Technologies Oradea sustine ca a inventat un program software care sterge urmele electronice ale tuturor operatiunilor efectuate de un utilizator pe computer, informeaza corespondentul Mediafax. Ca urmare a scandalului declansat de raportul Armagedon II, compania, care vindea aplicatii software numai pe piata internationala, a primit, in ultimele patru zile, peste 4.000 de cereri de la persoane fizice si juridice din Romania. Proprietarii firmei, care au demarat activitatea cu 1.000 de dolari, nu au vrut sa dezvaluie numele celor care au cerut programele de securitate, dar aproximativ 1.500 sunt persoane fizice, alte 1.000 de cereri vin din partea unor firme mai mici sau mai mari din domeniul IT si restul, circa 1.700 de cereri, sunt de la societati de productie, comert sau din industrie. "Cei care au trimis raportul Armagedon II au fost depistati tocmai pentru ca nu si-au sters urmele. Calculatorul, tehnic vorbind, tocmai pentru a fi mai rapid, "se face" ca sterge urmele anumitor fisiere sau programe, dar de fapt ele raman undeva, iar expertii le pot descoperi", a afirmat Horatia Tanescu, unul dintre proprietari.

Primarul din Darasti-Ilfov, prins in flagrant de luare de mita

Ieri seara, politisti din cadrul Biroului Politiei Jilava si procurori din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti l-au prins in flagrant pe Sorin Ticu, primarul comunei Darasti (jud. Ilfov), in timp ce primea mita de la un cetatean grec. Primarul PSD era "ajutat" la primirea banilor de catre Marin Manole, agent fiscal in cadrul aceleiasi primarii, si Marian Tanase, soferul primarului. Acestia au pretins si au primit suma de 5 milioane lei de la Dimitrios Bakalis - patronul S.C Ioanis Exim Product SRL din comuna 1 Decembrie - in schimbul obtinerii unei autorizatii de functionare pentru o fabrica de confectii pe care grecul dorea sa o deschida. In aceasta afacere mai apare si numele unei functionare de la Directia Sanitara Judeteana, care, in schimbul banilor grecului, urma sa depuna "eforturi" in vederea obtinerii autorizatiei de functionare.

sâmbătă, 15 august 2009

Medicul care a ajutat-o pe Neda rupe tacerea

Neda Soltan – studenta de 26 de ani devenita un simbol al protestelor din Teheran dupa ce inregistrarea video a mortii sale a facut inconjurul lumii pe internet
– a fost impuscata de fortele de securitate, a declarat medicul
care a incercat sa o ajute, intr-un interviu acordat cotidianului "The Times".
Doctorul Arash Hejazi (38 de ani) nu a avut curajul sa vorbeasca decat dupa ce a parasit Iranul si a ajuns in Marea Britanie, la Oxford, unde studiaza si unde se afla si familia sa. Pana in ultimul moment, el s-a temut ca nu va fi lasat sa plece din Iran si chiar i-a transmis scriitorului Paulo Coelho, cu care este prieten, un e-mail cu textul: "Daca mi se intampla ceva, te rog, ai grija de sotia si de fiul meu. Ei sunt singuri (in Oxford)". Temerile sale erau justificate, existand informatii ca familia tinerei Neda Soltan a fost silita de autoritati sa paraseasca locuinta
din Teheran, neavand nici macar consolarea de a putea organiza ceremonia funerara pentru tanara, care a fost inmormantata in secret, fara stirea familiei.


Ajuns in Oxford, doctorul Hejazi a facut o descriere sfasietoare a ultimelor clipe ale Nedei: "Sangele ii tasnea din piept. Am simtit ca incerca sa ma intrebe: «De ce?»". El a negat zvonul, lansat de autoritati, ca Neda ar fi fost impuscata de un alt manifestant si l-a acuzat pe presedintele Ahmadinejad ca a declansat o lovitura de stat dupa ce si-a dat seama ca a pierdut alegerile.
Ideea ca Neda ar fi fost impuscata de un alt manifestant este doar una dintre teoriile lansate de autoritatile iraniene in incercarea de a disculpa fortele de securitate. O publicatie proguvernamentala de la Teheran a mers pana la a-l acuza pe un corespondent al BBC ca a angajat
"asasini" care sa traga in manifestanti, pentru a realiza un reportaj dramatic.

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat cu dificultate legea împotriva încălzirii climatice

Preşedintele american Barack Obama a obţinut vineri o victorie la limită în Camera Reprezentanţilor, cu adoptarea unui vast proiect de lege pentru combaterea încălzirii climatice, a cărui soartă este însă nesigură în Senat, informează AFP.

Planul, care este una dintre marile priorităţi ale lui Obama, a fost aprobat cu 219 voturi pentru şi 212 împotrivă, în condiţiile în care pentru adoptarea proiectului era nevoie de 218 voturi. 44 de democraţi au votat împotriva textului şi doar opt republicani au votat pentru.

Obama a salutat imediat acest rezultat, declarând jurnaliştilor de la Casa Albă că este o "victorie a viitorului asupra trecutului" şi o "etapă curajoasă şi necesară". "Poporul american vrea să abandonăm politicile care au eşuat în trecut. (...) Să facem faţă provocărilor timpului nostru. Este exact ceea ce a făcut astăzi Camera Reprezentanţilor", a declarat el.

Proiectul de lege mai trebuie adoptat de Senat, unde textul ar putea fi gata să fie votat în toamnă. Soarta sa este însă destul de nesigură, legea având numeroşi oponenţi în Senat.

În orele dinaintea votului în Camera Reprezentanţilor, Obama a dus
o cursă contra cronometru pentru a-i convinge pe ultimii congresmeni care aveau încă ezitări. Primind-o pe cancelarul german Angela Merkel, Obama s-a declarat "foarte impresionat de simţul de prevedere şi angajamentul Germaniei pentru energia
curată". "Speranţa mea este ca Statele Unite să egaleze astăzi acest angajament".

Textul de peste 1.200 de pagini vizează reducerea emisiilor de dioxid de carbon creând locuri de muncă verzi şi reducând dependenţa faţă de sursele de energie străine. Pentru aceasta, textul prevede în special crearea unei pieţe a drepturilor de emisii, numită "cap and trade". În acest sistem, drepturile de poluare sunt fie vândute, fie cedate gratuit industriilor celor mai vulnerabile. Veniturile din vânzarea drepturilor de poluare vor finanţa în special industria energiei curate.

Obiectivul este de a ajunge la o reducere a emisiilor de CO2 de 17% în 2020, faţă de nivelul din 2005. Planul prevede, pe de altă parte, dezvoltarea de vehicule electrice şi de tehnici de captare a dioxidului de carbon.

Reprezentanţii statelor dependente de cărbune şi petrol, precum şi cei ai statelor producătoare de etanol au obţinut concesii, precum acordarea de drepturi de poluare gratuite.

"Acest proiect va crea milioane de locuri de muncă, va economisi miliarde de dolari şi va genera investiţii de mii de miliarde de dolari în energia curată", a declarat vineri Waxman, unul dintre autorii textului, într-un comunicat publicat după aprobarea proiectului.

Opoziţia republicană şi unii dintre democraţi resping însă "cap and trade", temându-se că va duce la o creştere a costurilor energiei. Republicanii mai reproşează acestui proiect de lege că nu dezvoltă sectorul energiei nucleare.

"Trezeşte-te, America. Ceea ce se petrece în Cameră astăzi (...) te va lăsa cu buzunarele goale şi fără locuri de muncă. Locurile de muncă se vor muta în China şi economia va merge în iad", a spus republicanul Dana Rohrabacher în cursul dezbaterilor.

Potrivit unei analize a Agenţiei Americane a Mediului (EPA) publicată săptămâna aceasta, punerea în aplicare a proiectuli va costa
între 80 şi 111 dolari pe an pentru familiile americane. Biroul de Buget al Congresului (CBO), oganism independent, a estimat costul la 175 de dolari pe an.

Liderul majorităţii din Senat, Harry Reid, a calificat vineri votul din Cameră
drept un "pas curajos spre un viitor energetic mai curat şi mai sigur".

Această victorie, deşi la limită, ar trebui să consolideze poziţia lui Barack Obama, care merge în decembrie la conferinţa ONU pentru climat de la Copenhaga.

Brazilia încetează căutările în cazul avionului prăbuşit în Atlantic

Forţele marine şi aeriene din Brazilia au anunţat că pun capăt operaţiunilor de căutare din Oceanul Atlantic, unde pe 1 iunie s-a prăbuşit cu 228 de oameni la bord, zborul 447 al companiei
Air France.

Un responsabil al armatei braziliene a declarat într-o conferinţă de presă că în ultimele zile nu a mai fost descoperit niciun cadavru. Operaţiunile, desfăşurate cu ajutorul marinei franceze şi aviaţiei spaniole şi americane, au dus
la recuperarea a 51 de cadavre din cei 228 de oameni aflaţi la bord.

600 de bucăţi din aeronava Airbus A330 au fost găsite şi aduse la mal pentru teste. Cu toate acestea cauza accidentului rămâne în continuare necunoscută. Marina franceză continuă căutările în speranţa descoperirii cutiilor negre ale avionului, singurele care ar putea oferi o explicaţie tragediei de la începutul lunii.

Gripa AH1N1 a provocat 40 de decese în America de Sud

Numărul deceselor atribuite gripei AH1N1 a ajuns la 40 în America de Sud, odată cu anunţarea unor noi cazuri mortale în Argentina şi Chile, unde pandemia ar trebui să atingă punctul culminant în următoarele săăptămâni, din cauza iernii australe.

Cinci noi decese au fost înregistrate în Argentina, ţara cu cele mai multe victime din regiune - 26 dintr-un număr total
de îmbolnăviri de 1.587. Patru decese noi au fost înregistrate şi în Chile, unde bilanţul morţilor a ajuns la 12, dintr-un număr total de cazuri de 6.211.

O a treia ţară sud-americană, Columbia, a anunţat până în prezent două decese provocate de gripa nouă A(H1N1).

În Argentina, din cauza propagării virusului, ministrul Sănătăţii Graciela Ocana, a recomandat
alegătorilor să respecte intervalul de un metru la cozile de aşteptare pentru scrutinul legislativ de duminică. Ministrul a cerut de asemenea ca secţiile de vot să fie bine aerisite, în pofida frigului anunţat pentru duminică.

Guvernul argentinian deblocase săptămâna trecută 88,43 milioane de pesos (17 milioane de euro) pentru a cumpăra tratamente împotriva virusului A(H1N1).

În Chile, guvernul a decretat stare de urgenţă sanitară şi a autorizat spitalele să angajeze personal suplimentar şi să cumpere rapid toate echipamentele
considerate necesare pentru a face faţă pandemiei. Aproape toţi bolnavii care au murit, 11 adulţi şi un copil de şase ani, locuiau în sudul ţării, în special în regiunea umedă şi friguroasă Patagonia.

Brazilia, unde iarna este în general mai puţin aspră, a anunţat vineri 70 de cazuri noi, numărul total ridicându-se la 522. Propagarea virusului în această ţară, cea mai mare din America de Sud, este "limitată", pentru că toţi bolnavii înregistraţi au luat virusul din străinătate sau de la apropiaţi care s-au întors din străinătate, a afirmat ministrul brazilian al Sănătăţii, José Gomes Temporao.

Pe plan mondial, virusul A(H1N1) a contaminat 59.814 persoane din 113 ţări şi teritorii, provocând moartea a 263 de persoane, potrivit ultimului bilanţ publicat vineri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Spania înregistrează primele două cazuri grave de gripă AH1N1

Două persoane suferind de gripă AH1N1 au fost spitalizate în stare gravă astăzi în Spania, ţară care nu înregistrase până în prezent decât cazuri lipsite de complicaţii. Anunţul a fost făcut de un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Unul dintre pacienţi este spitalizat la Tarragona, în Catalunia, iar celălalt la Madrid. Ambii pacienţi suferă de "complicaţii ale gripei" A(H1N1), a declarat purtătorul de cuvânt.

Cotidianul catalan El Periodico de sâmbătă scrie că primul
pacient este un bărbat de 32 de ani, a cărui sănătate era deja delicată înainte de a contracta gripa, iar celălalt este o femeie însărcinată.

Potrivit ultimului bilanţ publicat vineri de autorităţile spaniole, 541 de persoane au fost infectate în această ţară de la începutul epidemiei. Spania nu a înregistrat niciun caz mortal.

Detectat în Mexic în aprilie, virusul A(H1N1) a infectat 59.814 persoane din 113 ţări şi teritorii, provocând moartea a 263 de persoane, potrivit unui bilanţ publicat vineri de OMS.

Semnal. Membrii cabinetului cu probleme de imagine trebuie sa plece

Vicepresedintele PD-L, deputatul Cezar Preda, a dat ieri un semnal pentru cei doi membri ai Cabinetului Boc implicati in scandaluri. El a spus intr-o conferinta de presa ca membrii Cabinetului care vor afecta imaginea candidatului partidului la alegerile prezidentiale îsi vor încheia conturile cu guvernarea. Preda s-a referit in speta la cei doi ministri anchetati - Monica Iacob Ridzi si Nicolae Nemirschi. In opinia lui Preda, acestia “afecteaza imaginea guvernului”, dar ca “întreaga responsabilitate, la aceasta ora, si-o asuma primul-ministru Emil Boc”. “Cred ca întreaga responsabilitate la aceasta ora si-o asuma primul-ministru Emil Boc
, restul, deficitul de imagine, ce se va întâmpla, îl vom gestiona cu totii. Deocamdata, primul-ministru a girat, a spus ca, pâna nu începe urmarirea penala, domnia sa gireaza, si Emil Boc nu este numai prim-ministru, este si presedintele meu de partid, si al meu, si al doamnei ministru”, a aratat Cezar Preda.

Pensionarii din Parlament mai au de recuperat 7 salarii

n conditiile unui buget de austeritate, Camera
Deputatilor este pusa in dificultate in conditiile in care, potrivit legii, trebuie sa plateasca fostilor angajati
pensionati în perioada ianuarie 2007 - aprilie 2009 o indemnizatie egala cu sapte salarii lunare brute, adica un cuantum de 1.118.577 de lei. Memorandumul intern al Camerei
precizeaza ca, în urma recalcularii, “acordarea diferentei de indemnizatie de pensionare pentru fostii angajati presupune cheltuieli totale de 1.118.577 lei”, iar legea dispune ca diferentele sa fie acordate esalonat în cursul anilor 2009 si 2010. De la data intrarii în vigoare a prevederii, respectiv ianuarie 2007, calculul indemnizatiei cuvenite la pensionare s-a facut în functie de salariul de baza brut lunar, incluzându-se, dupa caz, salariul de merit sau indemnizatia de conducere. În aprilie 2009 însa, Legea din 2006 a fost modificata de Parlament si a prevazut ca salariul lunar brut pe baza caruia se calculeaza aceste drepturi include si sporurile din ultima luna de activitate
. Din analiza Camerei Deputatilor, pentru “Asistenta sociala” este disponibila suma de 849.679 lei, conform executiei bugetare la 12 iunie 2009. Din aceasta suma, 86.795 lei vor acoperi acordarea drepturilor salariatilor carora le-a încetat raportul de serviciu în urma pensionarii, 386.688 lei celor care au cereri de pensionare depuse pâna în prezent si 376.196 lei celor care vor îndeplini conditii de pensionare pâna la sfârsitul anului 2009 si vor depune
cereri în acest sens. Astfel, conducerea Camerei a decis ca plata diferentelor sa fie facuta in ordine cronologica, diferenta ramasa urmand a fi prevazuta in bugetul care se va intocmi pe anul 2010. Potrivit art. 71 din L 7/2006 privind statutul functionarului public, functionarii publici parlamentari al caror raport de serviciu a incetat beneficiaza de o indemnizatie egala cu 7 salarii lunare brute, care se impoziteaza potrivit legii.

Un banc bun. Bula pleaca din PDL

Deputatul PD-L Nicolae Stan, zis si Bula, si-a anuntat demisia din partid în sedinta Biroului
Politic Judetean al PDL Olt. “Mi-am anuntat demisia pentru ca nu am fost lasat sa-mi organizez asa cum doresc viata
de partid în Colegiul în care am fost ales de oameni. Consider ca, la Olt, PDL este un partid de gasca. Îmi voi anunta oficial demisia din partid, luni, de la tribuna Camerei
Deputatilor. Ce voi face pe viitor, nu pot sa va spun. Eu îmi doresc sa revin lânga fostii mei colegi de la PSD, dar nu am sa cad în genunchi pentru a fi acceptat în grupul parlamentar al PSD din Camera Deputatilor”, a declarat deputatul Stan. În sedinta BPJ de joi seara, lideri ai organizatiei si-au reprosat unii altora rezultatul slab obtinut în judet la alegerile europarlamentare. În urma acestei întâlniri a forului de conducere al democrat-liberalilor din Olt s-au luat mai multe decizii de sanctionare a unor membri importanti ai organizatiei. La propunerea presedintelui PDL Olt, Darius Vâlcov, s-a decis excluderea din partid a prim-vicepresedintelui organizatiei, Gabriel Diaconu, fostul lider al PLD Olt. De asemenea, 31 din cei 420 de consilieri ai PD-L Buzau au fost exclusi din partid pentru neimplicarea în campania pentru alegerile europarlamentare. Ion Popescu, secretar general al PD-L Buzau, a anuntat, în cadrul unei conferinte de presa, ca “desi PD-L Buzau a obtinut 33,3 la suta din voturi, devenind primul partid din judet, pentru buna
desfasurare a alegerile care vor urma am decis excluderea din partid a acelor consilieri care au dat dovada de pasivitate si nu s-au implicat în precedenta campanie electorala”.

Politica pe bani in Olt

Scandalurile politice se tin lant in judetul Olt: seful Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR), Valeriu Matei, cere PDL-ului sa ii returneze banii donati in campania electorala, dupa ce partidul i-a retras sprijinul politic, iar primarul PSD din Caracal a sesizat politia pe motiv ca mai multi membri ai partidului au spart sediul formatiunii. "Desi am demisionat de la conducerea DADR Olt, nu plec din aceasta institutie pana ce PDL nu imi returneaza cei 10.000 de lei
dati pentru a primi functia inainte de campania electorala.
Pentru acestia nu am primit chitanta", sustine Valeriu Matei, citat de Agerpres. In replica, seful PDL Olt Darius Valcov sustine ca afirmatiile lui Matei denota frustrare si ca donatiile nu se returneaza. In timp
ce pedelistii se cearta pentru bani, edilul din Caracal, Gheorghe Anghel a apelat la politie, dupa ce a constatat ca sediul PSD din municipiu a fost spart, primarul banuind ca vinovati sunt un om de afaceri
si un consilier local, coleg de partid.
Politica pe bani in Olt

UDMR: Kelemen Hunor, varianta cea mai probabila pentru cursa prezidentiala

Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, ieri, la Târgu Mures, ca propunerea Consiliului Permanent pentru candidatul la alegerile prezidentiale este deputatul Kelemen Hunor. “Vom propune CRU sa-l avem candidat la prezidentiale pe Kelemen Hunor, domnia sa a fost propus de Consiliul Permanent si de catre colegii mei. Atuurile lui le vom prezenta mâine la CRU, decizia acolo se va lua. Acum este o propunere, dar o propunere cu greutate. Este un tânar politician, cu o generatie mai tânara decât eu sau alti colegi si eu cred ca trebuie sa promovam cât mai multi tineri în UDMR”, a declarat liderul Uniunii. Marko Bela a precizat ca a declinat oferta
de a fi candidatul UDMR. “În ceea ce priveste colegii si Consiliul Permanent, ei ar fi avut ca prima
propunere ca presedintele UDMR sa-si asume aceasta candidatura, dar eu am considerat ca presedintele UDMR nu este singurul care poate sa faca fata, are si alta menire în aceasta perioada si, în acelasi timp
, trebuie sa dovedim ca în UDMR sunt mai multi politicieni care sunt prezidentiabili”, a spus politicianul.

PNG traieste fara cotizatiile membrilor

Partidul Noua
generatie, condus de Gigi Becali, a avut anul trecut venituri in valoare de 9,5 milioane lei, desi nici un membru de partid nu a platit cotizatii. Toate veniturile provin din donatii, iar Becali nu a contribuit decat cu o suma mica: 35.045 lei. Grosul banilor l-au adus in partid Virgil Becali, Valeriu Argaseala, Catalin Zmarandescu si Vasile Smarandescu, fiecare donand cate 100.000 de lei. Printre sponsori mai figureaza Asociatia Familiala Ion Zamfir, cu o valoare de 14.637 lei, suma oferita "in natura", precum si firma
SC Selin Grup, cu 5.000 lei. De asemenea, SC Aviatia Utilitara, societate care a fost implicata in scandalul legat de dreptul de proprietate asupra terenurilor din jurul Aeroportului Baneasa, a sponsorizat PNG cu 10.000 lei. La inceputul lunii iunie, Autoritatea Electorala Permanenta a solicitat PNG sa-si clarifice situatia financiara, constatand ca partidul lui Becali nu-si publicase in Monitotul Oficial donatiile si cotizatiile.

Boc a cumpărat roşii, pepeni şi cireşe de la ţăranii care vindeau pe marginea drumului

Premierul Boc
s-a oprit într-o comună, pe drumul dintre judeţul Dâmboviţa şi Bucureşti, pentru a cumpăra de la ţăranii care-şi vând produsele agricole pe marginea drumului roşii, pepeni şi cireşe, pe care a plătit 24 de lei.

Boc a stat de vorbă cu comercianţii şi i-a întrebat de ce nu-şi vând produsele în pieţele din Capitală, iar aceştia s-au plâns de mafia din pieţele bucureştene.

Premierul s-a interesat de preţurile la care aceştia îşi vând marfa, iar comercianţii s-au plâns că atât fructele, legumele, cât şi laptele pe care-l produc în gospodărie sunt cumpărate la preţuri derizorii de intermediarii care vând marfa apoi în Capitală. Boc i-a sfătuit şi pe ziarişti să cumpere din produsele expuse pe marginea străzii, spunând că nu vor găsi o asemenea calitate
la oraş.

Unul dintre sătenii care comercializau fructe şi legume a încercat să-i sărute mâna premierului, după ce acesta a cumpărat de la el cireşe şi pepeni, dar Boc şi-a retras repede mâna.

Privilegiile unui functionar parlamentar

» Camera Deputatilor trebuie sa gaseasca in bugetul sau suma de 1,118 milioane lei (circa 267.000 euro) pentru a se achita de obligatii fata de fostii functionari parlamentari iesiti la pensie intre ianuarie 2007 si aprilie 2009. Este vorba de o diferenta de bani pe care Camera trebuie sa o plateasca in urma modificarii Statutului functionarului public.

Prin statut, functionarii al caror raport de serviciu inceta din motive neimputabile lor aveau dreptul sa primeasca o indemnizatie egala cu sapte salarii lunare brute. Asa,
ca un fel de compensatie pentru ca au parasit birourile din Palatul Parlamentului! Apoi, in aprilie 2009, la propunerea liberalului Relu Fenechiu, "alesii" s-au ingrijit si mai mult de soarta colaboratorilor lor si au decis ca la acordarea sumei compensatorii sa fie luate in calcul si toate sporurile avute de functionar in ultima luna de activitate. Mai mult de-atat, senatorii si deputatii au stabilit ca de acest privilegiu sa beneficieze si functionarii care au parasit Legislativul inainte de aprilie 2009. De aici rezulta diferenta pe care Camera trebuie sa o plateasca fostilor angajati.


Merita precizat ca toti cei care au primit indemnizatia compensatorie au beneficiat nu de o pensie normala, calculata in functie de contributia avuta, ci de una speciala, calculata dupa modelul magistratilor: 80% din salariul avut in ultima luna de activitate. In plus
, potrivit Statutului, pensia li se majoreaza direct proportional cu salariul unui functionar parlamentar aflat in activitate.
De-a lungul timpului, in conditiile in care multi fosti "alesi" au ajuns functionari parlamentari dupa ce nu au mai prins mandat, aceasta categorie a primit numeroase privilegii. Incepand cu diferitele sporuri (de conducere, de stabilitate, de confidentialitate, de merit, de vechime, pentru desfasurarea de activitati de organizare a lucrarilor parlamentare si pentru prestarea "sistematica" a activitatii cu depasirea duratei normale de lucru) si continuand cu pensia de urmas in cuantum special.


De altfel, gratie sporurilor, unii directori si sefi din Parlament au depasit de departe indemnizatia incasata de presedintele tarii, strangand pe an aproape 100.000 lei. De asemenea, incepand cu aprilie 2009, secretarii generali si secretarii generali adjuncti ai Senatului si Camerei care nu au domiciliul in Bucuresti
au asigurate cazarea la hotel, dupa modelul aplicat parlamentarilor, precum si decontarea a patru deplasari, dus-intors, cu orice mijloc de transport.

O sticla de Chardonnay de la Tariceanu pentru Bush

George W. Bush si fostul secretar de stat Condoleezza Rice au primit cele mai multe cadouri în ultimul an de mandat, printre acestea figurând si o sticla de Chardonnay din 1977 (estimata la 49 de dolari), daruita de Calin Popescu-Tariceanu fostului presedinte american, relateaza Washington Post în editia electronica, informeaza Mediafax. Potrivit legii, oficialii trebuie sa predea aceste cadouri
Departamentului de Stat, care are o lista completa cu data primirii si valoarea estimata, dupa care acestea sunt trimise la Arhivele Nationale sau la Administratia Serviciilor
Generale pentru a fi expuse. Daca aceste cadouri sunt comestibile, ele sunt predate catre Secret Service, care cel mai probabil le distruge. Oficialii care doreau sa pastreze operele de arta sau ceasurile elvetiene primite le puteau rascumpara la valoarea estimata de autoritati. Printre cele mai interesante cadouri se numara un pumnal din aur si argint cu curea si toc, o sabie cu diamante si rubine (de asemenea cu curea si teaca) si o carte a lui William Facey, cu titlul "Back to Earth: Adobe Building in Saudi Arabia,", daruite lui George W. Bush de sultanul saudit Bin Salman bin Abdulaziz al Saud. De asemenea, Bush a primit o pereche de cizme din piele cu aplicatii
manuale, o sa din piele cu întarituri din cupru, personalizate si facând parte dintr-un set complet traditional, din partea presedintelui Republicii Mali, Amadou Toumani Toure. Printre cadourile
primite de Condoleezza Rice figureaza o sticla de parfum din cristal Lalique de la ministrul de externe al Frantei, Bernard Kouchner, estimata la 878 de dolari sau un colier din aur de 18 carate, cu bratara si cercei, estimat la 2.250 de dolari, din partea presedintelui republicii Ghana.

Kelemen Hunor: Noi, maghiarii, respectăm sărbătorile naţionale, dar aşteptăm să fim şi noi respectaţi

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, candidat al formaţiunii la alegerile prezidenţiale, a declarat astăzi, la Târgu Mureş, că maghiarii respectă statul român, sărbătorile şi simbolurile naţionale, dar aşteaptă, la rândul lor, să fie respectaţi de politicienii români.

"În campanie, noi vom spune că România trebuie să se schimbe. Noi vom spune ce ne doare şi de ce ne doare. Noi vom spune că trebuie să existe egalitate de şanse în România, pentru că acum nu există. Vom spune că este nevoie de autonomie. Noi, maghiarii, respectăm statul român, sărbătorile şi simbolurile naţionale, dar aşteptăm să fim şi noi respectaţi. Vom face o campanie a mesajului din Transilvania", a declarat Kelemen Hunor la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali de la Târgu Mureş.

Înainte de a fi votat candidatul Uniunii la prezidenţiale, politicianul a răspuns unor acuzaţii venite din partea liderilor de facţiuni din UDMR care nu au agreat candidatura lui.

"În 12 ani am învăţat că nu există prestaţii individuale. Candidatura nu este o aventură personală, este, dacă vreţi, o aventură a maghiarilor din România", a spus Kelemen Hunor. Deoarece unii udemerişti l-au acuzat că este nehotărât, politicianul a replicat: "Nu am terminat şcoala de mecanici auto să fiu foarte precis, dar, atunci când iau o decizie, o respect".

Kelemen Hunor a afirmat, după ce a fost votat de CRU, că mesajul pe care îl va transmite va fi mai important decât procentele obţinute, precizând că Uniunea va avea mesaj atât pentru maghiari, cât şi pentru români. "Mesajul va fi mult mai important decât procentul. Numărul de voturi este important, dar mesajul contează mai mult. România se va schimba şi asta înseamnă o schimbare în bine. Vom avea mesaj pentru maghiari, dar şi pentru români, vom păstra deschiderea şi dialogul. Pentru problemele generale vom avea acelaşi mesaj, pentru problemele speciale mesaje segmentate", a spus Kelemen.

Kelemen a adăugat că "logic ar fi fost să candideze domnul preşedinte Marko, dar, după discuţii, am ajuns la această soluţie".

Consiliul Reprezentanţilor Unionali a aprobat, astăzi, candidatura preşedintelui executiv al UDMR, Kelemen Hunor, pentru alegerile prezidenţiale din toamnă. Din 87 de voturi, 86 au fost valabile, iar 67 au fost "pentru" candidatura lui Kelemen Hunor şi 19 "împotrivă".

Basescu ii cearta pe politicienii maghiari

Aflat la Miercurea Ciuc de Ziua Drapelului, seful statului a sustinut ca politicienii maghiari gresesc atunci cand nu respecta sarbatorile nationale ale Romaniei, dar ca el va incerca sa fie prezent la toate sarbatorile Ungariei celebrate de comunitatea maghiara, din respect.
Presedintele le-a transmis politicienilor maghiari: "Au facut doua lucruri urate inainte de venirea mea aici - au incercat sa convinga ca este o demonstratie de forta, si este o sarbatoare in care Armata Romana nu a venit cu brigada, tancuri si rachete, ci pur si simplu a iesit in piata
publica si si-a aratat apropierea fata de societatea civila. In al doilea rand, este o sarbatoare nationala in care romanii isi saluta drapelul, pe care il poarta cu cele trei culori din 26 iunie 1848 si l-au purtat si atunci cand, tot sub Tricolor, au fost si zeci de mii de romani care au murit pe teritoriul Ungariei pentru eliberarea acestei tari". Traian Basescu a subliniat, citat de Mediafax: "Ca sa primesti respect trebuie sa respecti. Acesta este singurul mesaj pentru politicienii maghiari care au incercat sa convinga ca e o demonstratie de forta si ca nu este o sarbatoare". Seful statului s-a referit la declaratia deputatului UDMR Korodi Attila care a afirmat ca prin prezenta sa, la Miercurea Ciuc, presedintele atribuie o importanta exagerata Armatei. Singurul reprezentant al autoritatilor de etnie maghiara la manifestarile de la Miercurea Ciuc a fost presedintele Consiliului Judetean Covasna, Tamas Sandor. Presedinte UDMR, Marko Bela, a replicat ca seful statului nu are dreptate atunci cand sustine ca politicienii maghiari nu respecta sarbatorile nationale ale Romaniei, precizand ca principiile politicienilor maghiari sunt "respect si reciprocitate".

Primarii PNL, suspectaţi de blat cu PDL

Primarii şi viceprimarii liberali din judeţul Vaslui au fost puşi de preşedintele interimar al organizaţiei, senatorul Cristian David, să declare, pe propria răspundere, că nu vor părăsi partidul.

Totul în prezenţa primvicepreşedintelui PNL, Ludovic Orban, care a vrut să se asigure
că cei vizaţi nu vor bate palma cu democrat-liberalii.

Agitaţia de la Vaslui a fost provocată de plecarea din partid, cu destinaţia PDL, a fostului şef al organizaţiei locale, deputatul Dan Marian. Semnarea apelului s-a produs
joi seară, după ce, în seara precedentă, Dan Marian a avut o întâlnire cu o parte dintre primarii şi viceprimarii liberali din judeţ la un restaurant din zona Bârladului.

Cum se pierd alegerile la ţară

Cazul de la Vaslui nu este unul izolat, liderii PNL afirmând că, şi în alte judeţe, primari ai partidului au fost contactaţi de reprezentanţi ai PDL sau PSD pentru a face „blat” cu formaţiunile aflate la putere.

Legea pedepeşte traseismul politic al primarilor cu pierderea mandatului. Din acest motiv, metodele folosite, mai ales în zona rurală, merg în altă direcţie decât înscrierea oficială în PSD sau PDL. „Primarilor contactaţi, li s-a cerut, în general, să nu tragă pentru partid în campanie pentru eu roparlamentare şi, în schimb, vor primi bani
de la buget”, afirmă lideri ai PNL.

Marko Bela: E importantă prezenţa maghiarilor atât în armată, cât şi în poliţie şi în alte instituţii

Marko Bela a declarat astăzi, la Târgu Mureş, că îi dă dreptate preşedintelui Traian Băsescu în ceea ce priveşte îndemnul ca şi etnicii maghiari să se îndrepte spre armată, liderul UDMR afirmând că e importantă prezenţa maghiarilor atât în armată, cât şi în poliţie şi în alte instituţii.

"Sunt capabili să conducă subunităţile armatei, din acest punct de vedere domnul Băsescu are dreptate. Da, e importantă prezenţa maghiarilor şi în armată şi în poliţie şi în alte instituţii. Domnul preşedinte ar fi trebuit să spună şi câteva cuvinte de un proces contrar acestei idei, care are loc în acest moment: că lunile trecute au fost îndepărtaţi, pe considerente politice, dar cu rezultate etnice nefaste, specialişti maghiari din diferite instituţii. Îmi pare bine că domnul preşedinte are această opinie în legătură cu armata şi sunt de acord că în aceste instituţii e importantă prezenţa specialiştilor maghiari", a declarat Marko Bela.

"Noi demult ne-am exprimat părerea şi este fără echivoc: respectăm sărbătorile naţionale şi aniversările românilor şi în acelaşi timp
aşteptăm acelaşi respect. Pe noi ne onorează dacă la sărbătorile noastre - 15 Martie sau alte aniversări - participă reprezentanţi ai autorităţilor şi, la fel, participăm şi noi la diferite evenimente", a afirmat liderul maghiar, în replică la criticile aduse de preşedintele Traian Băsescu la Miercurea Ciuc.

Marko a precizat, însă, că dacă sunt anumite sărbători sau însemne pe care le respectă, faţă de altele are rezerve. "Eu cred că Ziua Drapelului e sărbătoarea tuturor, e şi tricolorul nostru. Noi avem şi un alt steag, tricolorul cel roşu-alb-verde al naţiunii maghiare. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să respectăm tricolorul ţării ai cărei cetăţeni suntem. Sunt alte sărbători în legătură cu care aş afirma că sunt sărbătorile majorităţii româneşti sau ale minorităţii maghiare, de exemplu 15 martie. 1 Decembrie nu poate să fie sărbătoarea noastră fiindcă avem o altă interpretare faţă de această zi, dar acest lucru nu înseamnă că nu respectăm sărbătoarea şi nu o acceptăm ca Ziua Naţională a României", a spus Marko Bela.

Preşedintele Traian Băsescu i-a îndemnat, vineri, pe tinerii maghiari să se îndrepte spre armată, subliniind că în România orice cetăţean are drepturi egale, indiferent de etnie.

Preşedintele Traian Băsescu, alături de ministrul Apărării, Mihai Stănişoară şi de alţi oficiali din MApN şi CSAT, a participat, la Miercurea Ciuc, la ceremonialul militar de Ziua Drapelului Naţional, înmânând, cu această ocazie, Drapelul de Luptă Batalionului 435 Logistic Ciuc.

Disperate ca nu isi vand pachetele, agentiile de turism incep sa „taie” din tarife

Turoperatorii nu mai stiu ce sa faca sa-si vanda pachetele de vacanta, pe care le-au contractat inainte de criza. Ei incearca sa se adapteze tendintei turistilor romani de a cauta oferte speciale si vin in intampinarea acestora cu oferte speciale. „Pe fondul crizei, hotelierii, marii turoperatori si agentiile de turism au inceput sa ofere reduceri atat pentru vacantele interne, cat si pentru cele externe. Discounturile sunt cuprinse intre 5 si 10% in functie de destinatie si unitatea hoteliera. In ceea ce priveste numarul rezervarilor, acesta este similar cu anul trecut, insa ca valoare, pret per unitate, va fi o scadere. Se resimte o reducere a bugetelor alocate vacantelor, astfel incat turistii aleg vacantele mai ieftine si opteaza pentru transport cu masina
proprie astfel incat impactul de 200 euro al biletului de avion sa nu se mai reflecte in pretul final”, ne-a declarat Marius Usturoiu, director Mareea Travel.
Mai mult, reprezentantii din turism sustin ca, pentru a nu ramane cu locurile neocupate, atat hotelierii, cat si turoperatorii au inceput sa reduca din comisioanele
aplicate. „Ofertele speciale au mai multe cauze. La baza este faptul ca bugetul de vacanta al romanilor a fost si el redus, astfel incat hotelierii, agentiile de turism, agentiile de ticketing isi reduc comisioanele si incearca sa ofere un produs
finit cat mai ieftin. Au scazut inclusiv preturile vacantelor scumpe”, ne-a declarat Ciprian Enea, Consultant Bestturism,

Agentiile au reduceri cuprinse intre 50 si 230 de euro

In acest sezon, agentiile de turism taie si ele din tarifele vacantelor. Reducerile se refera in special la destinatiile mai indepartate: Spania, Tenerife sau Portugalia. „Am redus cu 50 de euro preturile pachetelor pentru Cipru, Portugalia, Spania – Costa del Sol si Costa Brava”, ne-a spus Tatiana Bulubica, director de marketing
al Perfect Tour. Sejururile in Tenerife au chiar discounturi mai mari. Acestea sunt cuprinse intre 150 si 230 de euro, potrivit unui comunicat al J’Info Tours. „Preturile vacantelor in Tenerife cu plecare din 3 iulie sunt mai mici cu aproximativ 150-230 de euro, in functie de reducerea oferita de unitatea hoteliera respectiva. Discounturile sunt aplicate de hoteluri de trei, patru si cinci stele”, se arata in comunicatul agentiei. O alta oferta, Last Minute, ofera turistilor un pachet de doua persoane, la pret de una, in Costa Adeje din Tenerife. Pretul pentru sase nopti, pentru doua persoane, in camera dubla la Aparthotel Santa Maria de trei stele, este de 569 euro, iar plecarea se face in data de 2 iulie. In pret este inclus micul dejun, biletul de avion, cazare 6 nopti, transfer aeroport, asistenta turistica si ghid vorbitor limba romana. Preturile nu includ taxe de aeroport (114 euro/persoana) si nici asigurarea medicala.

Pe litoralul romanesc, tarifele sunt mai mici cu 5-10% fata 2008

Hotelierii de pe litoral incearca si ei sa atraga cat mai multi turisti si in timpul saptamanii, nu doar in weekend. „Pe anumite segmente preturile au coborat usor fata de 2008, spre exemplu pe anumite perioade se pot gasi oferte chiar si cu 20-25% mai ieftine”, ne-a declarat Ciprian Enea. Potrivit acestuia, si la munte au scazut preturile, insa ofertele speciale se evidentiaza mai ales pe segmentul de pensiuni, unde oamenii sunt mai maleabili decat marile lanturi hoteliere. Totodata, sudul litoralului inregistreaza o crestere
usoara anul acesta, avand tarife mai accesibile. „A inceput sa creasca cererea pentru sudul litoralului pentru ca este mai ieftin si multe hoteluri ofera facilitati suplimentare, crescand numarul de servicii incluse in pret: sezlong gratuit, loc de joaca pentru copii, cazare gratuita pentru copii sub 12 ani”, ne-a spus Marius Usturoiu.

Trei consortii, in cursa pentru brandul turistic

Un numar de trei dintre cele 13 consortii de firme
inscrise initial in cursa pentru realizarea brandului turistic al Romaniei, s-au calificat in faza urmatoare a competitiei, arata un comunicat al Ministerului Turismului.
Cele trei consortii sunt formate din SC TBWA Bucuresti
SRL – SC GFK Romania SRL, asocierea Saffron Brand Consultants SA – Brandient Consult SRL – Acacia Avenue Limited si asocierea THR, Asesores en Turismo, Hoteleria y Recreacion SA – Taylor Nelson Sofres SA.