joi, 23 iulie 2009

Tereza Tamaş, portarul Oltchim Râmnicu-Vâlcea, are hepatită şi va lipsi şase luni

icepreşedintele formaţiei de handbal feminin Oltchim Râmnicu-Vâlcea, Petre Berbecaru, a dat, joi, o veste proastă fanilor echipei din oraşul de pe Olt. Tereza Tamaş a fost depistată cu virusul hepatic şi va fi obligată să nu mai joace handbal şase luni.

"Tereza a făcut noi analize al căror rezultat a fost descifrat în Franţa. Va trebui să absenteze aproximativ o jumătate de an. Se poate antrena, dar nu la intensitate maximă", a declarat Berbecaru, potrivit Mediafax. Soluţia a fost deja găsită de oficialul echipei: "În condiţiile date am considerat că este normal să o reincludem în lot pe Andreea Smedescu, o handbalistă în care avem mare încredere". Interesant este faptul că ultimul joc la care Andreea Smedescu a participat pentru HC Zalău a fost cel pe care această echipă l-a disputat împotriva Oltchim, în ultima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin.

Oltchim va juca, duminică, iarăşi în Liga Campionilor, în compania
echipei norvegiene Larvik în etapa a V-a a Grupei C. Aflate într-o formă bună, jucătoarele din ultimele meciuri vor mai avea parte şi de revenirea în lot a colegei lor, Narcisa Lecuşanu, care se accidentase la pometele stâng în partida de la Campionatului European din Macedonia şi suferise o intervenţie chirurgicală. Totuşi, nu este cert că ea va putea fi folosită la parametri normali de antrenorul Ivica Rimanici, ea putând fi ţinută pe bancă
de către medici
.

Înaintea partidei cu Larvik, după patru etape din Grupa C a Ligii Campionilor Oltchim Râmnicu-Vâlcea se află pe prima
poziţie, însumând şase puncte, echivalente cu trei victorii şi o înfrângere. în cazul lui nou punct obţinut, Oltchim se va califica matematic în grupele principale ale competiţiei.