Unitatea romanilor - amenintata inca de ambitii imperialiste

Destui istorici si-au pus, de-a lungul vremii, intrebarea: cum au reusit doua tarisoare (Moldova avea in jur de 2 milioane de locuitori, Muntenia, cu 1 milion mai mult), impotriva vointei marilor imperii, care le incorsetau si le priveau pofticios de secole intregi, sa realizeze Unirea celor doua Principate. Destui cercetatori au pus pe primul plan sprijinul generos al Frantei si al imparatului Napoleon al III-lea, care a reusit sa convinga Anglia - si, prin aceasta, si Impreiul Otoman - sa accepte unirea moldo-munteana. Si au, desigur, multa dreptate cei ce vad lucrurile astfel. Altii spun, cu aceeasi indreptatire, ca, daca romanii nu si-ar fi dovedit atasamentul fata de idealul Unirii, intelegand ca aceasta este temelia viitorului lor, Unirea nu s-ar fi infaptuit. Romanii au stat insa alaturati de flamura pe care sta scris Unire si iarasi Unire, organizand impunatoare manifestatii, purtand o lupta diplomatica neobosita, opunand o rezistenta darza incercarilor fortelor antiunioniste dinlauntrul tarii de a pune piedici si izbanzii Unirii. Aceste forte beneficiau de sprijinul masiv al marilor puteri ostile contopirii celor doua Principate. Mai ales agentii diplomatici habsburgici si otomani s-au dovedit incurajatori si sfetnici credinciosi pentru cei care vedeau Moldova si Muntenia traind, in continuare, separat. Asa, de pilda, la Bucuresti, la 22-24 ianuarie 1859, asemenea diplomati indemnau partida antiunionista, majoritara in Adunarea Electiva, sa nu ezite sa apeleze la masuri represive, sa se stramute Adunarea intr-un oras mai mic. Acolo, liberi de presiunea miilor de bucuresteni, antiunionistii puteau alege domn dupa pofta lor, eventual chiar pe fostii principi Bibescu sau Stirbei. Datorita multimii de oameni care s-au aflat atunci pe Dealurile Mitropoliei, planurile nu au putut fi puse in aplicare si Cuza a urcat si in scaunul Basarabilor, dupa ce primise, la Iasi, sceptrul Musatinilor. Greutatile care au trebuit surmontate de unionisti acum 143 de ani pot fi mai bine intelese daca privim la ceea ce se intampla astazi peste Prut, din aceeasi cauza a amestecului strain. 3 milioane de romani, in ale caror randuri se gasesc - asa cum s-a intamplat si la 1859 - destui rataciti si renegati, sunt loviti in dreptul lor de a fi si a se simti romani. Puterea comunista de la Chisinau a lansat, cu blagoslovenie de la Kremlin, o campanie in forta impotriva limbii romane, decretand ca peste Prut se vorbeste aberatia lingvistica numita limba moldoveneasca; se incearca oficializarea limbii ruse si copiii sunt obligati sa o invete inca din clasele mici, incalcandu-se astfel dreptul parintilor de a opta asupra limbii pe care copiii lor ar urma sa si-o insuseasca. Ultima masura a liderilor de la Chisinau - suspendarea unui partid parlamentar investit cu 8 la suta din optiunile electoratului - arata ca, peste Prut, democratia - de va fi existat vreodata - a fost, de curand, ingropata. La 1859, Mihail Kogalniceanu afirma: "Precum veneram pe stramosii nostri, sa facem ca si stranepotii sa ne venereze pe noi. In mainile noastre sta ca sa ni se inscrie numele in tablele de bronz ale istoriei, in mainile noastre sta ca sa facem sa zica posteritatea ca subt pietrele subt care avem sa fim culcati zac inimi mari si nobile". Cu certitudine, generatia unionista si-a castigat cu prisosinta dreptul la veneratia urmasilor. E la fel de sigur ca putine dintre numele politicienilor de astazi vor ajunge pe tablele de bronz ale istoriei.